În munți era un ger puternic. Lacul era aproape complet acoperit de gheață, însă într-un loc apa rămăsese liberă. Chiar acolo se zbătea un lup. Căzuse într-o copcă și nu putea ieși.
Gheața de sub labele lui se sfărâma, aluneca și cădea din nou în apă. Cu fiecare minut devenea tot mai slăbit. Capul abia îi rămânea deasupra suprafeței, respirația i se tăia, blana i se udase și îl trăgea în jos.
O femeie în vârstă trecea prin apropiere adunând vreascuri. A auzit un plesnet și un sunet ciudat, răgușit. Apropiindu-se, a văzut cum un lup mare, cenușiu, se îneca. Animalul aproape că încetase să mai lupte.
Bătrâna nu s-a gândit la frica faptului că în fața ei se afla un animal sălbatic și periculos. A găsit repede o creangă lungă și uscată, s-a întins pe gheață ca să nu se prăbușească și s-a târât cu grijă spre copcă. Gheața trosnea sub ea, dar se mișca încet și atent.
— Ține-te, a spus ea încet, întinzând creanga.
Lupul a mârâit la început, dar nu mai avea putere pentru furie. A apucat creanga cu labele din față. Femeia a tras. Mâinile îi tremurau, spatele o durea, dar nu a dat drumul. Gheața a trosnit din nou, apa a țâșnit pe margine și, în cele din urmă, corpul greu al lupului a ajuns la suprafață.
Animalul zăcea acolo, respirând greu. O labă din spate era răsucită — era clar că era ruptă. Lupul nu a încercat să atace. Doar o privea pe femeie, ca și cum ar fi înțeles că tocmai îi salvase viața.
Dar în acel moment… din pădure au ieșit Ei…
Bătrâna a încremenit de frică 😱😲
Femeia era pe punctul de a se retrage, când a simțit brusc priviri străine asupra ei.
Dintre copaci au apărut încet umbre. În aerul înghețat au strălucit zece perechi de ochi. Era o haită. Lupii simțiseră mirosul de om și se apropiau, gata să atace. Nu înțelegeau că tocmai acest om își salvase tovarășul din apa înghețată.
Femeia în vârstă a încremenit. Nu avea unde să fugă și nici nu ar fi avut timp.
Atunci lupul rănit s-a ridicat cu greu. S-a așezat în fața femeii, a acoperit-o cu trupul său și a mârâit spre haită. Mârâitul era slab, dar plin de hotărâre. Lupul îi privea pe ai săi, de parcă le-ar fi spus că această femeie nu trebuie atinsă.
Haita s-a oprit. Câteva secunde nimeni nu s-a mișcat. Apoi unul dintre lupi și-a plecat capul, iar ceilalți au început să se retragă încet.
Lupul rănit s-a mai uitat o dată la femeie. În privirea lui nu era nici frică, nici furie — doar calm. După câteva secunde s-a întors și, șchiopătând, a plecat după haita sa.
Femeia a rămas singură pe gheață. Vântul a ridicat din nou zăpada, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
